„Cunosc familii care au adoptat copii și sunt o binecuvântare” – Gatea Nicolae, Marșul pentru viață 2014 la Ocna Mureş

pancarte-MPV-2014-INTERNET-11

Gatea Nicolae, de 49 ani, absolvent al școlii biblice “Christ For The Nations” din Dallas, SUA, este pastor al biserici Bunul Samaritean din Ocna Mureșși Președinte al Asociației Bunul Samaritean Ocna Mureș. El s-a implicat în organizarea Marşului pentru viaţă 2014 „pentru a ajuta oamenii, femeile, să conştientizeze că avortul este omor, crimă și nu doar extirparea unui fetus”.

Rep: Ce v-a rămas în minte de la ediţiile anterioare ale Marşului?

GN: Anul trecut am fost implicați în MPV 2013 la Alba Iulia, eveniment organizat de pastorul Ghiță Dicoi. M-a surprins faptul că oamenii sunt așa de dezinformați și departe de adevăr cu privire la avort.

Rep: Cui adresați invitația de a participa la Marșși de ce?

GN: Fiecărei persoane care este dispusă să lupte ca acest adevăr să iasă la lumina și să fie cunoscut și în orașul nostru.

Rep: Credeți că Marșul are ca efect salvarea vieții vreunui copil nenăscut aflat în pericol?

GN: Da cred cu tărie că atitudinea oamenilor se va schimba odată cu această informare și vieți ale copiilor nenăscuți vor fi salvate.

Rep: S-a vorbit despre faptul că în România nu există o cultură a adopției. Mamele şi familiile aflate în criză de sarcină sau în situații dificile după naștere nu se gândesc să încredințeze copilul spre adopție. Nici statul nu prevede adopția în criza de sarcină, nici societatea nu valorizează actul adopției, părinții adoptivi și copiii adoptați. Ce credeți că se poate face în această privință?

GN: Bisericile trebuie să ia atitudine în această privință și să dezvolte, prin biserică, cultura adopției în România.

Rep: Cunoașteți un caz de adopție care a adus bine în viața tuturor celor implicați – copilul, părinți naturali, părinții adoptivi?

GN: Da, cunosc familii din biserica noastră care au adoptat copii și sunt o binecuvântare atât pentru societate și pentru biserică.

Rep: În statele occidentale, mai ales în SUA, adopția este un mod de viață. Actori și cântăreți celebri adoptă copii, familii obișnuite adoptă un număr foarte mare de copii – uneori chiar mai mare de cinci –, familii care au un copil cu dizabilitate, de exemplu cu Sindrom Down, adoptă alți copii cu aceeași dizabilitate. Cum credeți că s-ar putea dobândi și în societatea românească această deprindere nobilă, de a adopta nu doar atunci când o familie nu are copii, ci de a adopta cu gândul la binele unui copil aflat într-o situație critică?

GN: Printr-o implicare mai mare a bisericilor din România și a statului Român. Oamenii trebuie încurajați în direcția aceasta. De asemenea, sunt unele carențe în legea adopției din România pe care statul le-ar putea schimba ca să faciliteze adopția.

Rep: Ce reprezintă pentru dumneavoastră bărbatul, ce reprezintă femeia, ce reprezintă copiii?

GN: Creația lui Dumnezeu. Bărbatul este capul familiei, femeia este inima familiei, iar copiii sunt viitorul familiei și societății.

Rep: Ce le-aţi cere politicienilor să facă pentru a proteja şi a promova viața? În condiţiile în care avortul nu ar putea fi total interzis, ce alte instrumente credeţi că avem la îndemână pentru a apăra copiii nenăscuţi?

GN: Eu cred că ar fi benefic că în incinta spitalului, cabinetului medical, unde femeile merg pentru avort, să li se permită unor consilieri Provita să fie acolo și să discute cu femeile în cauză, informându-le despre consecințele avortului și despre faptul că acest copil este viață în ele și că nu doar un “fetus”, cum se spune.

Rep: Care este programul manifestărilor prilejuite de Marşul pentru Viaţă în oraşul dumneavoastră?

GN: La Ocna Mureş Marşul are loc pe 23 martie 2014, între orele 11:30-14:00.

Rep: Aveţi un mesaj de adăugat?

GN: Promovarea acestor principii este importantă și necesită o mediatizare mult mai amplă ca oamenii să beneficieze de informațiile corecte, după principiile Bibliei.

Tags: , , , , , ,

„Cunosc familii care au adoptat copii și sunt o binecuvântare” – Gatea Nicolae, Marșul pentru viață 2014 la Ocna Mureş

One Response

  1. ADOPŢIA ESTE O ALEGERE NOBILĂ! MĂ ALĂTUR EVENIMENTULUI ŞI ÎL SUSŢIN.

    Marina Aniram martie 24, 2014 at 15:35 #

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

ro_RORomanian